Odele lui Horatiu

(Click here for the English version)


Quintillian regarded the Odes of Horace as almost the only Latin lyrics worth reading, justifying his estimate with the words, he can be lofty sometimes, yet he is also full of charm and grace, versatile in his figures, and felicitously daring in his choice of words.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Horace)

Cu Horatiu m-am intalnit prima oara la Teatrul Notarra. Maestrul George Vraca il interpreta pe poetul aflat in clumea gloriei, sperand sa afle in Fantana Blanduziei puterea regeneratoare a iubirii, gasind insa acolo intelepciunea renuntarii si forta de a fi generos. O piesa de teatru creata in 1883 de Vasile Alecsandri, el insusi la o varsta la care putea empatiza atat de mult cu avanturile si renuntarile batranului autor al Odelor.

Aveam insa acasa o carte pe care nu o deschisesem, o tot amanam pentru mai tarziu. Stiam de ea, era in biblioteca si imi promiteam sa o citesc odata, cand voi gasi ragaz. Si poate ca fara sa imi dau seama, asteptam sa treaca anii, si sa ajung la varsta la care sa pot empatiza si eu cu cele ce simtisera batranul Alecsandri si batranul Horatiu.

Si varsta aceea a venit. O viata intreaga cateva versuri mi-au tot revenit in minte, acel Exegi Monumentum, si acel Eheu Fugaces. Poate ca Eheu Fugaces se potriveste mai bine cu mood-ul poetului zugravit de Alecsandri: batran intelept si generos, a carui inima inca se mai poate inflacara in fata unei tinere frumoase, dar care are eleganta de a renunta.

Am deschis cartea de Ode horatiene. O editie in limba latina, cu adnotari in franceza, aparuta la Librarie Hachette.

Am deschis-o asadar acum, si am avut surpriza sa gasesc pe pagina de garda o semnatura: Nicolae C. Banu. A fost unul din fratii bunicului meu din partea mamei. Stiu despre acest stra-unchi foarte putin. Stiu desigur multe lucruri despre bunicul meu, Vasile, despre unul din fratii sai, Constantin (intemeietorul revistei Flacara): bunicul a murit in 1912, foarte tanar, fratele sau Constantin a murit in 1940. Pe sora lor, Elena, am cunoscut-o. Anii isi pusesera pecetea, era tintuita intr-un fotoliu, era buna la suflet si isi pastrase frumusetea. Aveam sa aflu de curand ca fusese prima romanca licentiata in matematici la Sorbona.

Despre Nicolae Banu nu stiam aproape nimic. Deschizand insa cartea care i-a apartinut, Odele lui Horatiu, am descoperit o adnotare de mana pe una din primele pagini: Nihil mortalibus arduum est.